NATURA MAGICĂ ÎN FOTOGRAFIILE COPIILOR
Proiectul județean în parteneriat educațional și schimb de experiență „Natura sălbatică surprinsă în fotografii” s-a derulat în perioada ianuarie-februarie 2022. Proiectul a fost inițiat și organizat de Școala Gimnazială „Alexandru Davila” Pitești, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Palatul Copiilor Piteşti în parteneriat educațional cu IȘJ Argeș.
Este necesar să îi învăţăm pe copii să iubească natura, să apere viaţa și să o prețuiască. Astfel, prin realizarea unor fotografii ce surprind natura sălbatică în timpul iernii ne dăm seama ce se întâmplă cu lumea vie-plante, păsări, insecte, animale, în această perioadă și reușim să surprindem cu ajutorul aparatului de fotografiat imagini care să ne încânte privirea și să ne bucure sufletul.
Proiectul județean a fost celebrat prin diverse activități :
- realizarea de fotografii ce surprin natura în diverse ipostaze din anotimpul iarna;
- concurs de fotografie „Cea mai reușită fotografie!”;
- schimb de experiență între copiii și cadrele didactice din instituțiile partenere;
- realizarea unei expoziții tematice ”Minunata lume a naturii sălbatice”
Proiectul a avut ca scop stimularea motivaţiei și a dragostei pentru fotografie, pentru natură și protecţia naturii sălbatice, formarea unui comportament ecologic și un benefic schimb de experiență între instituțiile partenere.
Instituţiile de învăţământ partenere/ profesorii coordonatori:
- Inspectoratul Școlar Județean Argeș: Inspector Școlar General, prof. dr. Alina Ramona Manea, Inspector Școlar General Adjunct, prof. Cătălina Dumitrașcu, Inspector Școlar General Adjunct, prof. Constantin Cristinel Crețu, inspector școlar, prof. Gheorghe Georgescu, Inspector şcolar, prof. Georgeta Petre, prof. Adriana Briceag, inspector școlar pentru învățământul primar;
- Palatul Copiilor Piteşti : Prof. Daniela Georgescu, director/prof. Corina Alina Voicilă, prof. Camelia Miezu, prof. Margareta Diaconu, prof. Neacșu Marilena, prof. Mihaela Badea, prof. Camelia David, prof. Ionescu Jambu Mirela;
-Școala Gimnazială „ Alexandru Davila” Pitești : prof. Olteanu Loredana, prof. Tudorache Florentina, prof. Ciochină Nadia, director/prof. Vochin Veronica, prof. Pahonțu Alina;
- Şcoala Gimnaziala „Nicolae Bălcescu" Pitești: Prof. Țiroiu Otilia-Elena , director /prof. Nicolae Adrian.
Copiii participanți la activitățile din proiect au devenit mai conștienți de importanța ocrotirii naturii transformându-se în mici exploratori ai acesteia; au fost încurajați să-și dezvolte creativitatea, personalitatea și simțul artistic. Au petrecut mai mult timp în natură încercând să surprindă cele mai frumoase imagini în anotimpul iarna iar aparatul de fotografiat, această „camera magică“ le-a devenit un bun prieten.